joi, 17 septembrie 2015

Freamat Alb 2014 - Catleya

Dupa cum probabil stiti, Freamatul alb al celor de la Catleya a ajuns la al doilea an de recolta. Si freamata un pic altfel in 2014: Sauvignon Blanc pur, aciditate inalta, corp mult mai suplu decat al cupajului cu Feteasca Regala de anul trecut.

Daca va intereseaza detaliile sordide ale vietii bloggerilor, iata o stire din genul "A primit un colet si nu i-a venit sa creada ce a gasit inauntru": nu e prima oara cand ma intalnesc cu acest vin; producatorul mi l-a trimis spre evaluare acum cateva luni. Atunci mi s-a parut cat se poate de tipic, tot numai prospetime, dar inca un pic salbatic, acid, neasezat la casa lui. Dar cu potential evident.

Sticla aceasta, cumparata zilele trecute, confirma ca bestia se metamorfozeaza usor-usor in print. Intensitatea e la un nivel mediu spre scazut, dar aromele sunt pure si expresive. Nu impresioneaza prin dulceata ci prin complexitate (creta, citrice, note vegetale si florale) - din ce in ce mai evidenta odata cu cresterea temperaturii. Gustativ e cum il stiam: racoritor si proaspat, nu tocmai concentrat, dar echilibrat. Pastrand proportiile, mi-a amintit de un exemplar de pe Valea Loarei, si in mod i-as fi acordat un punctaj foarte ridicat daca ar fi impresionat mai mult prin textura si persistenta gustativa. Trecerea timpului - sau mai precis inaintarea in varsta a viei - le va rezolva insa pe toate. 85/100, un pic peste 30 de lei - un raport pret-calitate foarte bun pentru Romania. 

luni, 17 august 2015

Doua Fetesti Albe din Dealu Mare - Plai si Serafim 2014

Daca traiti pe Facebook ati auzit deja de Plai. Da, gama "de terroir" a celor de la Unicom (Davino pe-ntelesul tuturor), terroir-ul extinzandu-se si la eticheta aparent facuta-n Paint. Dar in fine, in calitatea noastra de iubitori de vin nu ne intereseaza asemenea detalii sordide (altfel spus, de marketing). Mai ales ca vinul se pare ca e bun si se vinde bine - o fi efectul Mielului sau al drojdiilor "spontane" lasate de baricul in flacari?

Cert e ca miroase tipic, cu nuante florale si de mar verde, pe langa notele minerale si de chibrit ars pe care le putem pune pe seama respectivelor drojdii neselectionate. Gustul e si el foarte placut, cu multa prospetime (a se citi aciditate), final persistent si textura specifica, plina dar in acelasi timp usoara. Daca ar fi sa-i gasesc nod in papura, alcoolul e un pic cam evident - lucru care, cel putin din experienta mea, pare a fi parte a sus-numitului terroir din Dealu Mare. Dar chiar nu vreau sa fiu excesiv de critic: cele mai bune (a nu se lua drept opinie obiectiva) Fetesti Albe baute de mine provin chiar din aceasta regiune. Iar aceasta e pe locul doi: 86/100. Sper insa ca citind un asemenea punctaj nu va asteptati la focuri de artificii, ci la subtilitate si echilibru.

Ca tot vorbeam de echilibru, vinurile din 2013 de la Licorna au avut din plin aceasta calitate: aciditate excelenta, alcool bine tinut in frau. Din pacate, schimbarea oenologului (remember Gabi Lacureanu?) a dus la efectul contrar. Intr-un an 2014 aberant de rece si ploios, Sauvignon-ul Blanc Serafim reuseste sa atinga 14,2% alcool. In timp ce Feteasca Alba din aceeasi gama, desfacuta pentru a-mi oferi un termen de comparatie cu sus-numitul Plai, ajunge "doar" la 13,6%.

Acum nu ma-ntelegeti gresit. Vinul nu e rau; ca si Sauvignon-ul din acelasi an, are arome delicioase, de fruct bine copt. Doar ca lucrurile nu stau asa bine cand vorbim de echilibru. Aciditate medie, gust corpolent si final dur: nu lasati aceasta bestie sa se incalzeasca, altfel se va transforma in lichior de fructe. Totusi, nu e deloc rau: 84/100. Sper ca alcoolul nu va deranjeaza, fiindca aromele intense ale acestui vin sunt in mod cert seducatoare.

In cazul meu, sticla de Plai s-a terminat inainte ca cea de Licorna sa ajunga la jumatate. Insa nu toata lumea simte la fel, iar aceste doua vinuri arata oricum versatilitatea zonei Dealu Mare. Mi-e insa teama de efectele unui an mai cald, cum pare deja sa fie 2015. Vom vedea...

miercuri, 15 iulie 2015

Domaine Ceptura Rose 2013 - Davino

M-am intalnit prima oara cu editia 2013 a acestui vin in vara anului trecut. Si n-am fost foarte entuziasmat: licoarea avea destule calitati, dar alcoolul mi s-a parut ca acapara tot peisajul, in ciuda oricarei aerari ori raciri. Asa ca un an mai tarziu, pe teren neutru, l-am incercat din nou cu inima stransa, dintr-o sticla proaspat desfacuta.

Din fericire, lucrurile par sa fi intrat in normalitate: fructe rosii de padure, inclusiv sub forma de dulceata, un pic de vata de zahar. Oricum, miros relativ discret si, in ciuda descriptorilor, nu tocmai vulgar, probabil si fiindca are in spate o puternica vana citrica - lucru foarte nimerit de altfel. Gustul e matasos, cu note dulcege bine echilibrate de aciditate, corpolenta serioasa dar deloc neplacuta si final fin, neintruziv, in care alcoolul iese doar un pic la lumina (dar asta depinde si de temperatura de servire). Un vin foarte baubil, destul de fin in acelasi timp, foarte usor de placut, care are nevoie inca de un pic de aerare, dar in acelasi timp lipsit de orice factor interesant. "Bine facut", ca tot e la moda expresia asta, care in acest caz poate insemna si un pic artificial, sprijinit de butaforie.

85/100 dupa gustul meu, ceea ce e cam putin pentru cati bani se cer pe el. In aceasta ordine de idei, am incercat imediat dupa el si roze-ul din 2013 de la Balla Geza (care costa cam de 2,5 ori mai putin). Si care mi s-a parut mai proaspat si mai adanc in exprimare, in ciuda unei usoare rusticitati.

miercuri, 8 iulie 2015

O degustare de Burgunde vechi si noi intr-un bistro din Dorobanti

Poate ati auzit de initiativa "colegului" Dan de a organiza o degustare de Pinot Noir din patria-muma a soiului (Burgundia). Pe scurt, am participat si va scriu acum despre ea. Sigur, lucrurile s-au intamplat acum aproape trei saptamani, dar unele modele de bloggeri vin cu timp de reactie mai mare, ca sa zic asa. Si fiindca i-am promis ca voi publica note de degustare cat de cat detaliate, veti avea placerea sa cititi o postare lunga si plictisitoare, oarecum in stilul lui. :D Enjoy!

Prima parte a intamplarii a fost in fapt o mini-verticala cu patru vinuri relativ tinere, obtinute de binecunoscutul Domaine Faiveley din via Aux Chaignots ("La Stejari" in traducere libera, conform lui Dan) - un 1er cru din Nuits-Saint-Georges.



Faiveley Aux Chaignots 2002
Nas un pic surprinzator , cu note vegetale si condimentate in prim plan, dar si cu treburi mai ortodoxe: impresii florale subtile si nelipsitele note animale. Foarte placut, desi nu in mod imediat/hedonist. In gura inca neasteptat de taninos (chiar e ceva nisipos acolo), nu foarte intens dar bine echilibrat si cu un final sec, lung si foarte expresiv. Lasa impresia de delicat si puternic in acelasi timp. Devine din ce in ce mai condimentat odata cu aerarea, iar aromele florale leaga foarte frumos lucrurile intre ele. Si pare incredibil de tanar.

Faiveley Aux Chaignots 2005
Profil aromatic asemanator cu 2002, insa in mod evident cu mai mult fruct, lucru care se poate datora si faptului ca a fost decantat in prealabil. Si totusi, din punctul meu de vedere, e un pic mai comun (pastrand totusi proportiile, pana la urma e vorba de un vin excelent). Gustul, la fel ca la exemplarul anterior, nu e foarte intens, dar e si el neasteptat de taninos, cu aciditate superba - insa aici fructul mai bine exprimat da impresia de suculenta, de curgere mai lina. Nu e deci de mirare ca multi participanti l-au considerat "mai tipic" decat pe cel din 2002.

Faiveley Aux Chaignots 2009
Daca in cazul vinurilor anterioare baricul nu era tocmai usor de detectat, aici e in mod cert prima (si cea mai puternica) impresie: cafea, cacao, un pic de vanilie. Sigur, fructul e si el prezent in spate, insa nu e foarte bine definit. La fel ca si in gust, unde senzatiile dulcege nu sunt tocmai in deplin acord cu aciditatea. Ca de obicei, lucrurile se dezvolta in pahar: apar notele condimentate, impresii de sambure de cireasa si visina. Taninii sunt in mod cert mult mai fini decat in 2005 sau 2009. Pe scurt, un vin rotund, cu mult fruct si baric, de departe cel mai "ripe" dintre toate.

Faiveley Aux Chaignots 2010
Si aici fructul se exprima destul de intens, insa mult mai expresiv, iar baricul trece in plan secund. Notele condimentate si animale revin si ele in forta. In gura e neasteptat de rotund, si in acelasi timp extrem de proaspat, cu tanini fini de tot. Foarte bine echilibrat, suculent, abordabil, dar plin si de placeri mai subtile. Extrem de reusit si, alaturi de cel din 2002, cel mai interesant din punctul meu de vedere. Acela parea un pic mai angular si extrem, acesta e mai usor de inteles.

Oricum, e frumos sa observi cat de mult poate varia expresia strugurelui in functie de conditiile climatice, pastrand insa un miez comun. Si mi s-a parut la fel de interesant faptul ca preferintele au parut sa fie impartite destul de omogen intre cele patru vinuri, desi macar doua dintre ele nu prea cadreaza cu lucrurile obisnuite pentru consumatorul roman (si ma gandesc la aciditate si suplete in primul rand).

In fine, ca sa ramanem in teritoriul plin de gratie al Burgundiei, dupa un scurt intermezzo cu doua vinuri grecesti foarte reusite, am trecut la batranele, ca in imaginea de mai jos:



Jaboulet Vercherre - Morey Saint-Denis 1978
Nas cu arome animale, forest floor si fruct foarte foarte copt - pe scurt simplu dar reusit. Gustativ e destul de plinut, dar plin si de prospetime. Curge deci foarte usor si chiar daca nu e teribil de persistent, e cat se poate de placut. Sigur, e un pic unidimensional, dar ar fi ridicol sa ma plang de asta la un vin de nivel "villages" vechi de 37 de ani. Si ce e cel mai frumos e ca desi vinul e in mod cert evoluat, semnele de batranete lipsesc.

Marcel Georges - Chambolle Musigny 1978
Aici lucrurile deja incep sa devina si mai interesante. Pe langa fruct si note animale, apar si nuante minerale si ciupercoase foarte "savory", cum ar zice vorbitorii de engleza. Gustul e un pic mai subtire, cu aceeasi prospetime excelenta si mai multa complexitate si persistenta. Din nou, remarcabil pentru varsta si nivelul de clasificare - desi anul excelent de recolta ajuta probabil mult.

Maison Champy - Chambolle Musigny 1966
Tot un Chambolle Musigny, dar cu 12 ani mai vechi decat cele doua vinuri de dinainte. Si totusi cel mai interesant dintre ele. Nasul e incredibil de proaspat, foarte mineral, si el cu aceleasi omniprezente note animale, dar si cu mult condiment. Fructul nu e la putere, ci doar suficient cat sa tina totul impreuna. Gustul e echilibrat si proaspat, foarte persistent - practic nu-i poti gasi niciun cusur. Toate cele 3 vinuri mature de pana acum au fost impresionante, dar acesta e la alt nivel.

Jaboulet Vercherre - Clos Vougeot Grand Cru 1986
Ultimul vin al degustarii a fost cu 20 de ani mai tanar si cu doua trepte de clasificare mai sus decat cel de dinainte. Si desigur dintr-o vie foarte cunoscuta, dar nu neaparat omogena din punctul de vedere al calitatii. Teoretic, ar fi putut fi un vin impresionant, dar banuiesc ca stiti deja vorba ca in cazul vinurilor mature nu mai exista vinuri bune, ci sticle bune. Sau ma rog, dopuri - pentru ca in acest caz dopul a fost problema. Pe scurt, unidimensional, poate chiar un pic oxidat - e baubil, dar in acea seara vinurile aparent mai simple au fost cele care au impresionat.

Am sa-l las pe Dan sa puna intrebarile de genul "cand vom avea si noi vinuri comune care sa se tina bine dupa atata timp?". Raspunsul cel mai plauzibil ar fi "niciodata", din diverse motive, asa cum probabil nici in Burgundia nu se mai intampla asta de ceva vreme. Dar sa ne bucuram, poate, ca vinurile astea au fost facute si ca inca mai putem sa le bem. Si sa le cautam si pe ele, o mica largire a orizontului nu strica niciodata.

marți, 26 mai 2015

Feteasca Alba Vinul Cavalerului 2014 - S.E.R.V.E.

Mi-a placut dintotdeauna Feteasca Alba din gama Vinul Cavalerului - genul de vin nu foarte complex, dar onest, plin de prospetime, usor de baut si de asortat cu mancare. Recolta anului 2014 sta foarte bine din punct de vedere al prospetimii, insa aromatica pare sa fie mai complexa decat de obicei. Dupa parerea mea (ce-i drept nu foarte avizata) e vorba de drojdii selectionate, aromele de fructe exotice nefiind tocmai cea mai comuna manifestare a soiului sus-mentionat. Din fericire, marul verde e inca la post si mentine lucrurile sub control, dar chiar si-asa senzatia generala e una usor bizara. Pentru mine cel putin.

Tot din fericire, textura vinului e foarte placuta si e perfect secondata de aciditate. Mai sunt ceva elemente
care probabil se vor aseza in (scurt) timp, cum ar fi alcoolul un pic cam prezent pe final, dar ansamblul e deja echilibrat si plin de vino-ncoace. 84/100, punctaj care ia in calcul faptul ca aromele usor fortate strica farmecul acestui vin. Cum zice o expresie destul de comuna, "sometimes less is more". Dar, tot in romgleza, acest vin e un best-buy la categoria Feteasca Alba.

luni, 25 mai 2015

Domaine Ceptura Rouge 2011 - Davino

Cumparat din magazin cu mai bine de 100 de lei, acest vin a fost initial un pic dezamagitor: miros retinut, dominat de alcool, cum e de altfel si gustul. E nevoie de multa aerare (si de temperatura potrivita) pentru ca aromele sa capete amploare si alcoolul sa nu se mai simta. Moment in care vine cu note de legume, fructe confiate, condimente si baric foarte judicios integrat. Pe scurt, placut si destul de discret, fara nimic exagerat. In gura incepe foarte catifelat, continua cu senzatii un pic dulcege, un pic pline, dar sustinute si deloc lipsite de eleganta. E o lucrare de calitate: textura faina, aciditate, taninuri bine slefuite. Se termina intr-o nota astringenta, specifica vinurilor inca tinere, deci nu pare nimic in neregula aici. Cu exceptia alcoolului, care si-arata din nou fata pe final si-l face arzator. La prima vedere, 87/100 cu destul de multa indulgenta.

Ca de obicei, exista si un "totusi" in aceasta scurta poveste. A treia zi de la deschidere (ce alt numar ar fi putut fi decat trei?), ansamblul capata suculenta, nervozitate, iar alcoolul parca nu e de gasit. Transcendenta, ce mai! Sigur, micul detaliu tehnic al temperaturii mai joase de servire nu ar trebui lasat sa strice legenda, dar... In fine, mi-a placut mult de tot in respectivele conditii, ba chiar nu-mi amintesc sa fi baut vreun Domaine Ceptura Rouge din alta recolta care macar sa se apropie de acest nivel. Iar punctajul
s-ar fi dus undeva inspre 92/100.

Nu cred ca e cazul de un "verdict" categoric. Daca aveti mult timp si-un frigider, puteti scoate ceva foarte frumos de la vinul asta. Daca nu, uitati-l cativa ani in pivnita si intre timp beti un altul mai echilibrat. Nu e neaparat stilul meu preferat - are cam multa dulceata si toata tevatura asta cu alcoolul care trebuie convins sa nu se-arate nu mi-a facut placere. Dar cu toate astea trebuie sa recunosti calitatea atunci cand o vezi - iar acest cupaj, zic eu, o are din plin.

marți, 19 mai 2015

Les Pierres Blanches 2013 - Domaine de Brin & Bacchantes 2013 - Vignerons d'Estezargues

Am cumparat aceste doua vinuri de la vin-de-vie.ro, unul din cei mai originali si, daca-mi permiteti, interesanti importatori de pe la noi (ma rog, din Cluj...). Ambele sunt facute cu interventie minima in crama si un adaos mic de sulf doar la imbuteliere - chestie destul de curajoasa, daca ma-ntrebati pe mine. Si, dupa cum veti vedea, exista un motiv pentru care le-am grupat intr-o singura postare - felul in care aceste licori, una alba si una rosie, au evoluat odata deschise.


Primul sub microscop, Les Pierres Blanches, e un cupaj alb de 60% Mauzac cu 40% Loin de l’œil din regiunea Gaillac - un loc din sud-vestul Frantei unde se fac vinuri de vreo doua milenii, dar care n-a izbutit sa se afirme nici macar cat vecinul Cahors. Despre un vin exemplar rosu foarte bun al producatorului Domaine de Brin am mai scris aici, dar eram teribil de curios sa vad cum arata un vin alb facut in aceeasi paradigma a vinului "natural".

Ei bine, culoarea usor aurie e un prim avertisment, iar mirosul deja stabileste verdictul: acest exemplar are certe nuante oxidative, probabil datorate sulfitarii minime. Dar totusi nu e neplacut: exista destule condimente si minerale pe langa aromele de ceaiuri si fructe supracoapte. Oricum, ansamblul e relativ discret, relativ ciudat si relativ interesant. Gustul pare plin, evolueaza constant si placut, are aciditate buna si e persistent. Ba chiar cu timpul capata o anumita delicatete, ca sa nu mai zic de complexitate - mineralele si senzatiile florale pun stapanire pe scena, ca si cum vinul s-ar dez-oxida. Oricum, un lucru e clar, indiferent daca e vorba de stil oxidativ sau chiar de oxidare petrecuta dupa imbuteliere. Si anume ca luandu-ma dupa criteriile echilibrului, complexitatii, intensitatii si persistentei, lucrurile chiar nu au cum sa stea rau - indiferent care ar fi parerea lui X sau Y despre arome. 87/100, dupa ce a parut de 82 in prima zi.

Exact din seria opusa a fost Les Bacchantes de la Vignerons d'Estézargues, un Syrah suta la suta facut de o cooperativa mica din Valea Rhone-ului. Tot asa, cu agricultura biodinamica, interventie minima in crama si adaos de sulfiti doar la trecerea in sticla. Culoare opaca, nas expresiv de Syrah sudic: fruct bine copt, carnuri maturate, cerneala. Gust plin, suculent, cu tanini ce dau navala pe final. 87/100, la prima vedere. Doar ca a doua zi devine tenebros: tot numai cerneluri si frunze uscate, taninii parca se agata cu disperare de cerul gurii iar senzatia de suculenta s-a dus. Ce ramane poate fi evaluat la un 80/100 - deci e de baut repede odata ce l-ai deschis. Si poate de pastrat putin...

Aici ar putea fi servit un mic cliseu: vinul e un "organism" care evolueaza in moduri uneori neintuitive si pe care, in mod cert, nu le intelegem pe deplin doar cu simturile. Nu m-as fi asteptat niciodata ca un vin alb cu nuante de oxidare si adaos minim de sulfiti sa se prezinte mult mai bine a doua zi decat un vin rosu reductiv, plin de tanini si fruct.

Apoi, daca vreti, acest exemplu reprezinta unul din motivele pentru care sunt un pic sceptic in privinta concursurilor, degustarilor blind si, in general, oricarei forme de "evaluare" a vinului dupa ce ai petrecut cu el doar cateva minute. Chestiile de mai sus au o reala utilitate practica, inclusiv pentru mine. Insa, daca ai timp sa faci asta si vrei sa intelegi cu adevarat un vin, nimic nu bate modul in care procedeaza o buna parte din "consumatori": un pic in prima zi, un pic in a doua si, daca n-o fi cu banat, chiar si un pic in a treia. De altfel, urmatoarea postare (spoiler: va fi despre Davino) sugereaza ca acea a treia zi chiar poate fi importanta, in special cand vorbim de vinuri tinere.